duminică, 6 noiembrie 2011

Dislexia - vazuta prin ochii unui dislexic (articol pentru parinti,dascali si copii)

Am gasit acest articol,deosebit de interesant,publicat de Marina Rasnoveanu pe blogul domniei sale.E de un real folos!

” Am 33 de ani. Din pacate am fost diagnosticat de-abia acum 10 ani (dintr-o intamplare) asa ca nu am beneficiat de tratament special, insa am fost nevoit sa tin pasul, si cateodata chiar sa o iau inainte, prin propriile mijloace experimentand din mers. M-am gandit ca v-ar fi de folos cateva sfaturi cu lucruri care au functionat (cat de cat) la mine.

Dislexia mea peste medie (prietena mea corecteaza ceea ce scriu:)). Ca sa va faceti o idee despre cum vedem lucrurile iata o mica descriere: Nu vedem litere sau simboluri ci un desen. Combinatiile de litere sunt multe si desenele seamana foarte mult. Este foarte dificil sa scriem normal, cu un creion. In scoala desenam ideograme in loc de cuvinte sau propozitii (de ex in loc de vrebul “arata” desenam o mana, “panta” era o sageata inclinata).

Este mult mai simplu sa scriu la tastatura, nu stiu exact de ce.

Pentru litere sau cuvinte asociez obiecte sau imi construiesc in minte o camera, o casa. In camera intru si am canapea, masuta de tv, servanta cu sertare etc… In sertar este o litera sau un cuvant, canapea semnifica ceva etc. De foarte mare ajutor atunci cand nu imi puteam lua notite foarte repede (ceea ce se intampla destul de des).

“Citesc” foarte multe carti. Daca trebuie sa citesc cu voce tare imi este teribil de dificil pentru ca unele cuvinte nu imi spun nimic. In schimb din “desenul” de ansamblu imi dua seama ce se intampla cu exactitate de 90%.

Ca o paralela intre modul nostru de gandire si cel normal, este ca si cum am avea nevoie de o dimensiune in plus. Litera A nu ne spune nimic. Dar litera A verde inseamna ceva. Poate fi ardei iute verde.

Cu cat descrierea e mai complicata cu atat mai bine. Altfel nu inseamna nimic, se confunda cu orice si o uitam.

Daca azi ne e ceva clar, nu inseamna ca si maine va fi la fel (asta a fost un lucru urat de care m-am lovit). In clasele primare cand ne ridica in picioare eu povesteam intotdeauna lectia, desi citema din carte in legea mea, asa c aprimele mele note au fost de 4. A fost desutl de greu, pana cand am ramas cunoscut ca “ala care invata cum stie el”. Asta nu m-a impiedicat sa ajung pionier de frunte, comandant de unitate - snur visiniu, pentru cunoscatori :))).

Incercati ca orice proces de invatare sa fie cat mai creativ posibil.

Incercati litere volumetrice. Facute din orice, carton, spuma de frisca, aluat etc. Atentie, este f importnat sa faceti litera, apoi copilul sa va urmeze pasii si sa faca si el una. Este mai eficient decat sa o faceti voi si apoi sa o cititi impreuna.

De mare folos jocurile tip Lego, Mecano etc.

In functie de dislexie poate sa citeasca si sa scrie dupa o vreme normal sau mai putin normal.

Fazan, (jocul acela cu ultimele doua litere un cuvant nou) este si el de ajutor.

Nu are nici un sens sa ne chinuiti cu caligrafia sau chestii prea tehnice.

Pentru noi cuvintele dislexie si lexiedis sunt identice, iar literele scrise cu creionul este ca si cum v-as pune sa faceti desene aproximativ identice, dar complicate intr-o ordine incalcita.

Nu gandim in cuvinte, ci in imagini. Pentru noi sa citim un cuvant este ca si cum v-as cere sa va imaginati marginea universului. Este ceva care stii ca exista il vezi in mintea ta, dar nu poti sa il apuci.

Atnetie, suntem deosebit de intuitivi si reconstruim imagini si fapte pornind de la lucruri minore.

Modul in care va miscati, atitudinea ne face sa sitm lucruri pe care nua mavea cum sa le stim. Niste mici Sherlock Holmes:). Impresia pe care o avem la prima vedere ste 99% cea adevarata. Imi pot da seama ce fel de viata a avut perasoan cu care discut din modul in care isi tine mainile, din ridurile din jurul ochilor, pozitia corpului, unghii etc.

Ne plictisim extrem de repede.

Ne este mai usor sa retinem un cuvant sau o lectie daca mai facem inca un lucru in momentul respectiv. Exact ca atunci cand vorbesti la telefon si mazgalesti pe o foaie. Chiar si simpla actiune de a tine un obiect in mana este de ajutor. Ne este mutl mai simplu sa retinem daca in acelasi timp se intampla doua lucruri. Ceea ce voua va distrage atentia, noua ne fixeaza amintirea.

Avem o memorie excelenta de lunga durata. Cu cea de scurta durata e mai dificil, retinem doar lucruri esentiale.

Avem o capacitate de sinteza ridicata, dar suntem complet haotici in organizare, fie a timpului, fie a obiectelor.

Daca intervine plictiseala si rutina nu avem nici o sansa ca lucrurile sa evolueze, de aceea schimbati o activitate de invatare cu alta.

N-avem nici o problema sa invatam 10 minute la biologie, 10 la matematica si 10 la istorie. Insa 30 de minute la biologie poate fi un chin. Nu retinem pe dinafara, mecanic, mai nimic.

Este mai simplu sa subliniati in manual cu culori diferite pasajele importante. Noi o sa facem legatura intre ele asa cum ne pricepem si va iesi bine.

Ati citit Singur pe Lume, de Hector Malot? Modul in care copilul acela invata poezia este curat in spirit dislexic.

Pentru noi nu e usor nimic din ceea ce voua vi se pare usor, de aceea nu ne repetati ca este simplu.

Nu va enervati pe noi cand trebuie sa retinem lucruri fara sens, pentru ca nu avem nici o vina, pur si simplu motivatia lipseste.

Cititul, scrisul, calculul matematic sunt dificile. Aproape ca si cum v-as pune sa va uitati la Cina cea de taina si sa imi explicati matematic compozitia picturii.
In schimb tot ce tine de creativitate este simplu. Eu sunt arhitect, dar dupa facultate am lucrat cativa ani ca senior art director in agentii de publicitate, am avut expozitii de grafica in galerii (chiar si in glasgow) iar acum 2 ani m-am intors la arhitectura (am o mica firma impreuna cu doua prietene).

Intr-un final, trebuie sa retineti doua lucruri: 1. Procesul de invatare trebuie sa fie extrem de creativ, iar 2. Dislexia nu este vindecabila, deci nu are sens sa sperati sa va transformati copilul intr-unul normal.

Nu trebuie sa aveti impresia ca acel copil are un deficit si nici el sa nu creada asta. Niciodata un copil dislexic nu va fi normal si nu trebuie sa suferiti din aceasta cauza. Este doar altfel si de multe ori o sa fiti uimiti de ceea ce va spune sau va face.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu