luni, 28 februarie 2011

Ziua Europei

Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".In fiecare an,noi organizam Marsul Europei Unite,cand ne imbracam in costume traditionale specifice tarilor europene si preparam mancaruri cu specific.
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ziua de 9 Mai a devenit deja o tradiţie pentru noi.„Unită în diversitate” este mottoul Uniunii Europene.

Mottoul simbolizează faptul că, prin intermediul UE, europenii sunt uniţi în promovarea păcii şi prosperităţii şi că diversitatea culturală, de tradiţii şi limbi a Europei constituie un element pozitiv pentru acest continent.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu